Livrare gratuita la orice comanda de minim 200 lei

Despre noi

Perseverența, pasiunea și dedicarea sunt motoarele care ne definesc activitatea de peste 25 de ani și care, alături de principiile pe care ne-am angajat să le respectăm încă de la înființare, în 1995 – CALITATE, ECHIPĂ, DEZVOLTARE – ne-au transformat în cel mai dinamic producător român din aria medicala: producător de medicamente, dispozitive medicale, suplimente alimentare și dermatocosmetice.

În activitatea noastră suntem mereu inspirați de pacienți pentru a crea produse inovative adecvate nevoilor acestora. Tocmai de aceea, punem întotdeauna preț pe inovație și cercetare, având o echipă formată din specialiști în vânzări, farmacie, medicină, biochimie, chimie și bioinginerie medicală. Împreună, am creat, dezvoltat și pus pe piață peste 250 de produse care acoperă 23 de arii terapeutice. 

Iar povestea noastra nu are sfârșit. Pentru că viitorul ne va ține permanent conectați la ultimele tendințe din domeniul farmaceutic și medical pentru a oferi pacienților noștri cele mai bune soluții terapeutice.

Valori

Calitate

Pasiunea este unul dintre motoarele care ne pun in miscare; pasiunea, alaturi de cele 3 valori esentiale – CALITATE, ECHIPA, DEZVOLTARE – ne definesc activitatea de peste 25 de ani. Aceste valori sunt cele care ne-au si asigurat reusita de-a lungul timpului: am creat singurul produs inovativ din clasa analgezicelor topice formulate si produse in Romania in ultimii zece ani, care a devenit si cel mai vandut analgezic topic conform datelor CEGEDIM din iulie 2014.

Respectam cele mai inalte standarde de calitate pentru fabricarea fiecarui produs, obtinand de-a lungul anilor certificare GMP, ISO 9001:2008 TUV AUSTRIA si ISO 13485:2012 TUV AUSTRIA HELLAS.

 

Echipa

Suntem o echipa formata din specialisti in diferite domenii, care creeaza calitate si care pune pret pe dezvoltare si inovatie.

Reprezentanti in teren

Acoperim 42 de judete, la nivel national, printr-o echipa formata din peste 100 de reprezentanti dedicati, care mentin contactul direct cu profesionisti din domeniul sanatatii: medici de familie, medici specialisti, farmacisti si asistenti de farmacie.

Reprezentanti telesales

Prin echipa de telesales asiguram promovarea produselor catre specialistii din domeniul sanatatii (medici si farmacisti), in zonele pe care colegii din teren nu le acopera.

Specialisti in domeniu

Avem o echipa de specialisti in domeniul farmaceutic: farmacisti, medici, biochimisti, ingineri chimisti, bioingineri medicali si specialisti in marketing farmaceutic.

 

Dezvoltare

In cei peste 25 de ani de activitate, am investit continuu in cercetare si in tehnologie noua si performanta pentru a oferi pacientilor nostri produse inovative de calitate. Investim in tehnologie noua, performanta si in cercetare pentru a crea solutii terapeutice inovative, adecvate nevoilor pacientilor. In aprilie 2013, am inaugurat, in judetul Iasi, o noua facilitate de productie de peste 4000 mp, certificata GMP de catre ANDM.

In prezent, portofoliul nostru cuprinde peste 250 de produse cu adresabilitate pentru intreaga familie, din peste 23 arii terapeutice si sub 10 forme farmaceutice semisolide topice, lichide, solide orale.

Asiguram logistica produselor noastre la nivel national prin 4 puncte de distributie – Bucuresti, Iasi, Cluj si Dolj – si mentinem contactul permanent cu profesionistii din domeniul sanatatii printr-o echipa dedicata.

Peste 25 ani de experienta

peste 250 produse dezvoltate

Certificari

CERTIFICARE GMP

Pentru siguranța și satisfacția pacienților noștri respectăm cele mai înalte standarde de calitate în fabricarea produselor. Primul certificat de Bune Practici de Fabricație (GMP) a fost emis în 2004 de către NAMMD.

CERTIFICARE ISO 13485

In anul 2014, sistemul nostru de management a calitatii pentru dispozitive medicale a fost certificat ISO 13485 de catre TUV AUSTRIA HELLAS.

CERTIFICARE ISO 9001

Incepand cu anul 2005, sistemul nostru de management al calitatii a fost certificat ISO 9001 de catre MOODY International, iar din 2014, este certificat de catre TUV Austria.

Contact

Sos. Pacurari nr. 127, 700544, Iasi, Ro
T: 0754 221 539
E: contact@fitermanpharma.ro