Livrare gratuita la orice comanda de minim 200 lei

De ce apar arsurile la stomac?

De ce apar arsurile la stomac?


De ce apar arsurile la stomac?

Arsurile la stomac se resimt ca o arsură în piept și apar, în special, după mese copioase, condimentate sau după un efort fizic intens. Această senzație mai poate fi însoțită de un gust amar sau acid, de greață sau vărsături.

Arsurile la stomac se produc atunci când acidul gastric, care se află, în mod normal, în stomac, intră în esofag, printr-o deficiență a sfincterului. Refluxul gastro-esofagian este o afecțiune datorată unei disfunctionalități a sfincterului cardia și constă în închiderea incompletă a sa, ceea ce va permite conținutului gastric să urce în esofag. Cardia este sfincterul situat la limita dintre esofag și stomac și se comportă asemenea unei valve care permite, în mod normal, trecerea alimentelor și a lichidelor doar într-un sens: din esofag către stomac. 

Odată intrat în esofag, acidul gastric irită mucoasa esofagiană, provocând disconfort. De aceea, este important să identifici cauza aciditații gastrice. În cele mai multe cazuri, este provocată de stilul de viață al omului, mai ales de dieta alimentară, pentru că obiceiurile alimentare greșite și hrana nesănătoasă reprezintă factori de risc pentru apariția acidității gastrice. Este vorba despre dulciuri, grăsimi, prăjeli, alimente de tip fast-food sau alimente foarte sărate. Acestea ar trebui consumate limitat sau chiar excluse din meniu, cel puțin până la dispariția simptomelor.

Alți factori declanșatori ai arsurilor stomacale:

  • ciocolata/menta: relaxează sfincterul
  • alimente picante/condimentate: irită mucoasa esofagiană
  • alcool/cafea/băuturi carbogazoase: cresc aciditatea stomacală
  • sarcina: favorizează creșterea acidității stomacale din cauza schimbărilor hormonale pe care le suferă mama și pe lângă acestea, copilul exercită presiune asupra tractului digestiv
  • stres
  • anumite medicamente (aspirină, ibuprofen etc)
  • obezitatea
  • fumatul: relaxează, de asemenea, sfincterul
  • efortul fizic, prin creşterea presiunii în cavitatea abdominală
  • întinsul în pat, imediat după masă

Ce poți face?

Arsurile la stomac ocazionale nu sunt un motiv de îngrijorare, însă, dacă te confrunți frecvent cu acest simptom și nu iei măsuri, pot apărea complicații severe, cum ar fi, de exemplu, inflamațiile la nivelul esofagului (esofagită) sau riscul ca aceste arsuri să fie simptomul unor boli digestive. 

În cazul în care modificările alimentare nu ajută la eliminarea arsurilor la stomac, mergi la medic pentru un diagnostic și un tratament adecvat. Acesta îți poate sugera anumite investigații medicale, în scopul determinării cauzei care duce la apariția arsurilor stomacale, cum ar fi: radiografia abdominală, endoscopia sau determinarea ph-ului de la nivelul esofagului.

Gastimax Med, comprimate masticabile este un dispozitiv medical recomandat în cazul simptomelor refluxului gastro-esofagian: senzația de arsură în capul pieptului, regurgitația acidă, indigestie.

  • calmează rapid senzația de arsură în capul pieptului
  • are acțiune eficientă și de lungă durată
  • protejează mucoasa esofagiană de acțiunea acidului gastric
  • formează o barieră protectoare, ce impiedică refluxul acid

Gastimax Med, comprimate masticabile combină efectele a trei ingrediente funcționale: alginat de sodiu, hidrogenocarbonat de sodiu și carbonat de calciu. Alginatul de sodiu formează în mediul acid din stomac un strat protector la suprafața mucoasei gastrice și a continutului gastric.

Concomitent, hidrogenocarbonatul de sodiu și carbonatul de calciu, la contactul cu acidul clorhidric din stomac, eliberează dioxidul de carbon care mobilizează straturile de gel de albinat de sodiu, la suprafața conținutului gastric. Se formează, astfel, un strat protector de gel care blochează refluxul conținutului gastric în esofag.

În cazuri severe, gelul însuși poate trece din stomac în esofag în locul conținutului stomacal, exercitând un efect emolient. În plus, hidrogenocarbonatul de sodiu și carbonatul de calciu neutralizează aciditatea gastrică în exces.

Găsești și varianta Gastimax Med suspensie orală, care are aceeași compoziție și aceleași efecte.